suflet de subsol

Traind printre resturi iti amintesti cu groaza ca nu esti singur…

Cand ceea ce ai fi vrut cel mai mult era sa fie simplu...

In clipa aceea de liniste in hosul tau se creeaza...

Nimeni nu moare...

Te trezesti intr-o ora in noapte si urli...

Desi era mai simplu sa te intorci pe o parte...

In clipa aceea de liniste una din lame isi face datoria...

Dar nimeni nu moare...

Rupi floarea din pervaz iar intr-un moment de slabiciune o colorezi...

Era simplu odata sa spui te iubesc...

In clipa aceea de liniste deschizi ochii pentru intaia oara...

Si nimeni nu moare...

Din vise-ti mai faci un prieten ca cel vechi te-a uitat...

Iar pe-asta-l faci schiop...

...............

Nimeni nu moare....

mesaj pentru "virgine"

gol e cel ce-si va fii murit speranta, caci oarba nu era..
pacat ca suntem dependenti.
tresari din somn
iar locul langa tine-i gol.
dar nu te teme ... se va ridica cineva si le va spune:
"Vinovate sunteti...toate"
si le va da viata...
caci moarte nu vor merita...
si le va da speranta,
si oportunitati,
si putere...
Iar nebunul din cap de pod inca mai urla:
"nu lovi femeia[...] cu o floare"
sunt de acord...s-ar putea sa n-o ranesti...ia un topor!!!
sper sa se reincarneze flori...
macar ramanem noi cu visele...deci era mai bine cand dormeai.
intelegi acum de ce nu vreau sicriu??

rasarit

imi spuneau ca nu ma va durea...
si eu credeam...
dar picioarele mi-au inghetat,
vantul ma batea fara scrupule...
si norii plecasera ca sa il vad mai bine,
iar cand a aparut...
eram eu...
nisipul....
marea.....
si pescarusii care-mi urlau in ureche.....
"uite-l si pe ala...ca soarele"

vom trezi intr-o sala goala,
noaptea...
doar oglinzile ne vor putea arata,
golul lasat de trupurile noastre pe cearsaf...
iar vantul va misca pendulul inapoi...
sa putem sa ne udam trandafirul...

animale de laborator

urasc ceasul ce-mi suna re-nvierea...
si boul ce ma trage de mana...
cadeam zilnic in capcanele tale,
pana am pus piciorul in prag...
si ca sa vezi!!!alta capcana!!!
soricelul de laborator si-a indeplinit misiunea,
formula e corecta!
...apoi pleaca toti...
incerc si eu...
si ma lovesc cu capul de gol...
Asemanarea este izbitoare.
interesant este ca a inceput sa nu mai doara...dar ma intreb:
"Omul cu o mie de fete isi aduce aminte care este cea reala???"

La plimbare prin vecini

Ne plimbăm ţinându-ne de mână,
Contorizând minute.
POFTIM,
uitând ce-avem deja,
la frunze verzi şi raze noi de soare.
Călcând pe groapa proaspăt şlefuită ne lăudăm că ştim!!!
că suntem conştienţi de EA...
BUT STILL,
Păşim ca să ne putem mişca...
PLÂNGEM!!!
pentru a putea uita...
Şi totuşi, timpul trece...
iar noi săpăm ca proştii...
CÂRTIŢE în lumea noastră.
Închid ochii...
Pavajul rece mă gâdilă sub frunte...
Abia acum văd stele...
la tine plouă!
Cum aş putea găsi lumina,
Când eu sunt EU iar aia-i gaură de ŞOBOLAN
Nu luăm în seamă scroafa de la colţ:
-E proaspătă?
-Desigur!!!O avem de-o lună...
Am înţeles de ce plângeam,
Când încă nu vedeam...
SPERAM!!!
Acum ne-ncolăcim şi ne muşcăm singuri de coadă...
Ah...TREZI_M_AŞ!!!

Poate

într-o capcană de drumuri ne învârtim cu toţii în cercuri când am putea mai uşor sa urmăm cursul râului... de ce sa ne evaporam ca apoi sa plângem iar pămantul... nu vom reuşi sa rămânem noroi... dar ne lăsăm duşi de curtenii calzi undeva spre nicăieri... credeai ca vei putea scapă. credeai ca te poţi ascunde. credeai. poate credinţa asta nu e chiar aşa de buna cum se spune... continuaţi sa va hraniţi...

Singur

Mergând mereu singur îţi vei da seama exact ce vrei dar numai rămas singur vei realiza că ai pierdut ceva...
Prostia face că acel ceva va fii mereu ceva important, de neînlocuit...dar cel mai important irecuperabil...
scrijeleşti cu unghiile capacul sicriului...pentru că speranţa moare ultima, iar florile de pe mormântul tău nu au fost încă luate de vânt...

Plângând...

Uităm să plângem! Uşor, uşor, ochii ne seacă. Uitare, obisnuintă... Dar ei ne fac fugari!!! Nu realizează momentul în care s-au legat de noi. Puteau să ne omoare...dar păianjenul ştie că acum îşi poate coase plasa lui.
Proştilor!!! Eu v-am spus că nu era fântâna vieţii...şi toţi ne-am îmbatat. Ne-am lăsat furaţi de elefănţeii roz şi-am ajuns în vizuina iepurelui. Dar de ce să ne deranjeze...mâncăm muşte! Şi continuăm să ne certăm, să ne împingem în întunericul ce nu vrea să ne absoarbă. Nici nu mai e nevoie să ne deplasăm până în spate să o facem. Ne mâncăm unul pe altul şi nici nu încercăm să ne mestecăm...
Alergăm noapte de noapte...şi voi credeţi că suntem prieteni. Şoptim mângâindu-ne părul unul altuia, mai buni de atât nu devenim... Uite!!! Ce PĂSĂRICĂ mare...dar nu e decât un nor, nu vă entuziasmaţi prea tare! TOŢI uităm de unde am plecat.
Dar unde mergeam...asta este deja o altă poveste! Cineva a trecut o dată pe aici şi ne-a dat de ales, pentru a ne da ocazia să facem şi altceva...dar noi călcăm în acelaşi căcat, şi murim la fel. Şi noi am fost odată mici, bucurându-ne de ciocolata pe care ne-o întindea din pat bunica!!! Când te gândeşi că pe a noastră nu o va cere nimeni nici măcar o dată!!!
Trişti...dar de ce să dăm vina pe noi....vinovati sunt nebunii de la centru!!!