La plimbare prin vecini

Ne plimbăm ţinându-ne de mână,
Contorizând minute.
POFTIM,
uitând ce-avem deja,
la frunze verzi şi raze noi de soare.
Călcând pe groapa proaspăt şlefuită ne lăudăm că ştim!!!
că suntem conştienţi de EA...
BUT STILL,
Păşim ca să ne putem mişca...
PLÂNGEM!!!
pentru a putea uita...
Şi totuşi, timpul trece...
iar noi săpăm ca proştii...
CÂRTIŢE în lumea noastră.
Închid ochii...
Pavajul rece mă gâdilă sub frunte...
Abia acum văd stele...
la tine plouă!
Cum aş putea găsi lumina,
Când eu sunt EU iar aia-i gaură de ŞOBOLAN
Nu luăm în seamă scroafa de la colţ:
-E proaspătă?
-Desigur!!!O avem de-o lună...
Am înţeles de ce plângeam,
Când încă nu vedeam...
SPERAM!!!
Acum ne-ncolăcim şi ne muşcăm singuri de coadă...
Ah...TREZI_M_AŞ!!!

Poate

într-o capcană de drumuri ne învârtim cu toţii în cercuri când am putea mai uşor sa urmăm cursul râului... de ce sa ne evaporam ca apoi sa plângem iar pămantul... nu vom reuşi sa rămânem noroi... dar ne lăsăm duşi de curtenii calzi undeva spre nicăieri... credeai ca vei putea scapă. credeai ca te poţi ascunde. credeai. poate credinţa asta nu e chiar aşa de buna cum se spune... continuaţi sa va hraniţi...

Singur

Mergând mereu singur îţi vei da seama exact ce vrei dar numai rămas singur vei realiza că ai pierdut ceva...
Prostia face că acel ceva va fii mereu ceva important, de neînlocuit...dar cel mai important irecuperabil...
scrijeleşti cu unghiile capacul sicriului...pentru că speranţa moare ultima, iar florile de pe mormântul tău nu au fost încă luate de vânt...

Plângând...

Uităm să plângem! Uşor, uşor, ochii ne seacă. Uitare, obisnuintă... Dar ei ne fac fugari!!! Nu realizează momentul în care s-au legat de noi. Puteau să ne omoare...dar păianjenul ştie că acum îşi poate coase plasa lui.
Proştilor!!! Eu v-am spus că nu era fântâna vieţii...şi toţi ne-am îmbatat. Ne-am lăsat furaţi de elefănţeii roz şi-am ajuns în vizuina iepurelui. Dar de ce să ne deranjeze...mâncăm muşte! Şi continuăm să ne certăm, să ne împingem în întunericul ce nu vrea să ne absoarbă. Nici nu mai e nevoie să ne deplasăm până în spate să o facem. Ne mâncăm unul pe altul şi nici nu încercăm să ne mestecăm...
Alergăm noapte de noapte...şi voi credeţi că suntem prieteni. Şoptim mângâindu-ne părul unul altuia, mai buni de atât nu devenim... Uite!!! Ce PĂSĂRICĂ mare...dar nu e decât un nor, nu vă entuziasmaţi prea tare! TOŢI uităm de unde am plecat.
Dar unde mergeam...asta este deja o altă poveste! Cineva a trecut o dată pe aici şi ne-a dat de ales, pentru a ne da ocazia să facem şi altceva...dar noi călcăm în acelaşi căcat, şi murim la fel. Şi noi am fost odată mici, bucurându-ne de ciocolata pe care ne-o întindea din pat bunica!!! Când te gândeşi că pe a noastră nu o va cere nimeni nici măcar o dată!!!
Trişti...dar de ce să dăm vina pe noi....vinovati sunt nebunii de la centru!!!