Uităm să plângem! Uşor, uşor, ochii ne seacă. Uitare, obisnuintă... Dar ei ne fac fugari!!! Nu realizează momentul în care s-au legat de noi. Puteau să ne omoare...dar păianjenul ştie că acum îşi poate coase plasa lui.Proştilor!!! Eu v-am spus că nu era fântâna vieţii...şi toţi ne-am îmbatat. Ne-am lăsat furaţi de elefănţeii roz şi-am ajuns în vizuina iepurelui. Dar de ce să ne deranjeze...mâncăm muşte! Şi continuăm să ne certăm, să ne împingem în întunericul ce nu vrea să ne absoarbă. Nici nu mai e nevoie să ne deplasăm până în spate să o facem. Ne mâncăm unul pe altul şi nici nu încercăm să ne mestecăm...
Alergăm noapte de noapte...şi voi credeţi că suntem prieteni. Şoptim mângâindu-ne părul unul altuia, mai buni de atât nu devenim... Uite!!! Ce PĂSĂRICĂ mare...dar nu e decât un nor, nu vă entuziasmaţi prea tare! TOŢI uităm de unde am plecat.
Dar unde mergeam...asta este deja o altă poveste! Cineva a trecut o dată pe aici şi ne-a dat de ales, pentru a ne da ocazia să facem şi altceva...dar noi călcăm în acelaşi căcat, şi murim la fel. Şi noi am fost odată mici, bucurându-ne de ciocolata pe care ne-o întindea din pat bunica!!! Când te gândeşi că pe a noastră nu o va cere nimeni nici măcar o dată!!!
Trişti...dar de ce să dăm vina pe noi....vinovati sunt nebunii de la centru!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu